BLOG Next Publishing

  • Interviu în premieră cu Roxana (Mareș) Iordănescu, autoarea Manualului de limbă arabă pentru începători - Partea a II-a


    Așa cum v-am promis, revenim cu partea a II-a a interviului cu autoarea Manualului de limbă arabă pentru începători (publicat în curând de Editura NEXT Publishing). Pentru cei care nu au  reușit să citească prima parte a interviului, vă invităm să o citiți aici.

    ----------------------

    Ceea ce-i ține uniți pe arabi e limba arabă

    Dar pentru că araba s-a întins odată cu expansiunea lor din perioada califatelor, arabii s-au întins din Peninsula Arabă pe o suprafață foarte mare și au avut contact cu tot felul de limbi, culturi și civilizații locale, este normal să existe o diferență între limba arabă care se vorbește în Maroc și cea din Liban sau Arabia Saudită. Ne putem imagina o comparație între Imperiul Roman și dinastiile Abasidă, Omeyadă și califatul de la Cordoba. Și Imperiul Roman s-a extins în Italia, Franța, Spania, Portugalia și România. Și noi ne înțelegem între noi cumva, deși nu avem aceeași limbă, având totuși un trunchi comun al limbilor romanice.

    Dar ceea ce îi ține pe ei uniți e limba. Aceste 22 de state sunt legate mai presus de legăturile de sânge prin limbă. De ce sunt legați prin limbă? Pentru că cei mai mulți dintre cetățenii arabi sunt musulmani, și pentru că Coranul e scris în arabă, iar musulmanii trebuie să citească Coranul în arabă. Doar în arabă. Araba e limba liturgică a Islamului. Dar există foarte mulți musulmani în afara spațiului arab care citesc Coranul. Și mie-mi încântă sufletul să aud un turc, un indian sau un pakistanez că citește perfect și recită sure din Coran ca un arab - doar că el nu înțelege ce spune. Eu am studente turcoaice la școală și mi-am imaginat că or să învețe fluierând. NU! Le pun să citească din Coran și citesc perfect și întreb „Ce ai spus?” și ele zic „Nu știu”.

    Dar ei pot accesa alfabetul pentru că știu să-l citească și să-l scrie. Pentru că în orice țară unde sunt majoritari musulmanii există o școală în interiorul moscheii care se numește Madrasa – adică școală în arabă – unde sunt învățați să citească, să scrie și un fel de cultură religioasă musulmană. Dar acolo nu învață cu adevărat limba.

    REP (Veronica Lazăr):  Și atunci cum accesează sensul textului coranic? Îl citesc în traducere?

    RM (Roxana (fostă Mareș) Iordănescu): Îl citesc în traducere. Acest vers „crede și nu cerceta” se aplică tuturor religiilor. La școală se predă limba literară în toate țările cu limbă oficială arabă, dar se întâmplă de cele mai multe ori să se predea despre limba literară în dialectul țării respective. Copiii acasă nu vorbesc limba literară.

    REP: Se învață la școală și alte dialecte arabe decât cel al țării respective?

    RM: Nu. Nu se poartă așa ceva. Unul din cele mai răspândite dialecte în toată lumea arabă e cel egiptean. Pentru că, în Egipt, până să înceapă Primăvara arabă, exista o industrie cinematografică foarte bine dezvoltată. Și filmele din Egipt erau transmise în toate țările arabe. Și atunci chiar și un marocan a cărui limbă are puternice influențe berbere - și aș putea spune cu mâna pe inimă că eu nu înțeleg ce vorbește un marocan -, preferă să vorbească în franceză, pentru că oricum nu știe limbă literară. Și atunci un marocan care vrea să se înțeleagă cu un sirian apelează la limba pe care au auzit-o amândoi în filmele egiptene. De aceea dialectul egiptean pare cel mai răspândit, doar pentru că a fost ascultat de mai multă lume.

    REP: Și dacă un marocan se uită la un film egiptean, îl vede cu subtitrări marocane?

    RM: Nu, subtitrările se fac în limba literară. Academia de limbă arabă din Cairo luptă pentru păstrarea limbii literare. În schimb Academia de limba arabă din Iordania spune că limba arabă literară nu mai este compatibilă cu zilele noastre și spune: hai s-o simplificăm, s-o facem mai cunoscută.

    Și s-au gândit chiar să o scrie în alfabet latin. Există o limbă arabă care se numește arabeez – limba arabă scrisă în alfabet latin -, în care unele din sunetele care nu pot fi reproduse prin alfabet latin sunt reproduse prin cifre; altă codare, pe care o folosesc din ce în ce mai des tinerii din țările arabe, și li se pare mai ușor să scrie așa decât în arabă.

    Gândește-te că un sunet care ție ți s-ar putea părea greu de pronunțaț ق– ei au hotărât să nu-l mai pronunțe și l-au transformat în e. E e mai melodios, numai că acest e nu există în limba arabă. Cum să-l transcrii? Ei, și atunci au recurs la această variantă. Cei mai educați scriu dialectul cu litere arabe, dar, de cele mai multe ori, dacă nu știi în ce s-a transformat, nu știi cum s-o faci. Sunt foarte multe transformări fonetice, legate de vocale în primul rînd, apar diftongi, apar e, ei, o, care nu existau până acum. Ca să nu mai vorbim de consoane care se transformă în vocale, stopuri glotale.

    Dar în toate statele arabe se predă, se scriu cărți, se scriu acte oficiale în limbă literară. După al Doilea Război Mondial foarte mulți scriitori arabi au început să scrie dialogurile din cărțile lor în dialect. Unul dintre cei mai cunoscut e Naghib Mahfuz, singurul scriitor arab care a câștigat premiul Nobel pentru literatură, care a scris o parte dintre dialogurile din Trilogia Cairo în dialect. Acum se poartă tot mai mult să se scrie așa, dar pe vremea aceea, în 1988, era o chestiune extraordinară.

    REP: Prin urmare, există o mișcare de conservare a limbii literare, care coincide cu politica unor instituții; și pe de altă parte, mai există, pe lângă tendința naturală a populației preocupată de situația ei pragmatică, o formă literară cultă, care ține la formele dialectale și vrea să le valorizeze.

    RM: Dialectul nu a avut niciodată statutul de limbă, doar s-a încercat aceasta. Termenul care definește cel mai bine situația limbii arabe este diglosia. Adică existența a două straturi de limbă în același timp. Ceea ce te face pe tine, necunoscător al limbii arabe, de oriunde ai veni, să trebuiască să înveți două limbi. Asta dacă vrei să înveți un singur dialect.

    REP: Poți să înveți fără să călătorești în țări arabe?

    RM: NU. Și eu am învățat inițial în două feluri cum să spui „să-ți fie de bine” după ce ai mâncat. Dar după ce am scris manualul [Manualul de limba arabă pentru începători, editura Next Publishing, n. red.], a trecut pe la cinci vorbitori nativi din diferite zone arabe și am aflat că ei spun cu totul și cu totul altfel.

    Acest manual reflectă toată experiența mea cu studenții începători

    REP: Și cum ai ajuns să te gândesti că e nevoie urgentă de un manual?

    RM: În România există în momentul acesta, pentru partea de limbă, două manuale: un manual foarte bun al domnului George Grigore de scriere și pronunție, care explică pronunția literelor alfabetului arab în detaliu, fără suport audio. Și altul făcut prin anii `70 de cel care a înființat secția de arabă la Universitatea București – de Yves Goldenberg. Toți marii profesori de arabă din România au făcut arabă cu Yves Goldenberg, un evreu egiptean venit în România. Și care vorbea foarte prost românește și era foarte hazliu și care i-a învățat pe toți marii profesori universitari ai României: dna. Nadia Anghelescu, pe dl.Nicolae Dobrișan, dna. Grete Tartler, pe dna. Mioara Roman, pe Maria Dobrișan. Și următoarea generație, domnul Grigore, doamna Irina Mihai, doamna Rodica Firănescu, toți au ajuns să învețe de la Yves Goldenberg. Și mai există încă două manuale ale domnului profesor Nicolae Dobrișan, dar care sunt mai potrivite pentru profesorii care predau arabă, nu pentru cei care vor să învețe limba. Niște compendii de gramatică din care cei fără cunoștințe solide prealabile nu vor înțelege prea multe, fiindcă în el ți se explică de ce folosești schema respectivă și de ce are valoarea respectivă.

    Motivul pentru care am ajuns la acest manual este pentru că am obosit să predau după alte manuale editate in America, Anglia și țările arabe. Eu nu sunt genul de profesoară care să intre cu cartea în clasă – intru cu mâinile în buzunar, glumesc, și știu ce am de spus. Dar poate uit ceva sau cursantul meu nu reușește să scrie tot ce spun sau poate vin cu o completare peste două ore și el uită să și-o adauge acolo. Și atunci, în manual sunt puse toate experiențele și cunoștințele mele legate de cursantul începător, cu toate explicațiile pe care le poate acumula. N-aș putea să-ți spun ce nivel are acest manual. Iar după ce l-am terminat mi se pare că ar mai trebui să mai scriu vreo 200 de pagini. Pe nivelul lui, nu pentru unul avansat.

    REP: Dar avem nevoie să știm nivelul? Și e util să folosim notația europeană, cu A1, A2 etc.?

    RM: Nu te ajută, pentru că dacă o țară arabă nu a ajuns la o standardizare a limbii pe nivele de competență, eu nu mă simt în stare să o fac în locul ei. Aș putea să spun că e pe nivel începător.  Începătorul e cel care începe să scrie.

    REP: Poți să-mi explici structura manualului? Ca unui începător? Mi-am luat acest manual, care e cel mai bun – dar e și singurul actualizat, și vreau să învăț din el.

    RM: Într-o ordine care mie mi se pare accesibilă unui vorbitor nativ de limbă română. Pentru că limba arabă are tot felul de ciudățenii lingvistice și gramaticale pe care le regăsim la vorbitorii arabi care încearcă să vorbească în limba română și care își traduc cuvânt cu cuvânt tot ce spun. Și anume verbul a fi la prezent nu se folosește. Așa că pot vorbi în arabă liniștită fără a folosi verbe. Nu am nevoie de verb pentru a spune că am dormit, că am mâncat și cine sunt. Am nevoie de rădăcină, dar asta apare undeva înainte de verb.

    Deci, în prima parte, ți se explică printr-o poveste foarte frumoasă de unde a apărut araba și la ce să te aștepți când te apuci s-o înveți. După care e prezentată în detaliu, cu pronunție și scriere, grafia alfabetului arab, după care se trece la diversele structuri gramaticale, întâi cele nominale și apoi cele verbale. Dacă l-ai parcurs și ai reușit să înveți toate cuvintele, aș putea spune că vorbești ca un copil de trei ani. E mare lucru!

    Fiecare dintre lecții are o parte de teorie cu exemple, apoi exerciții din teoria respectivă. E un manual cu caiet de exerciții inclus. La sfârșitul fiecărei lecții, sunt răspunsuri. Și totul într-o succesiune logică, spre tot mai avansat, adăugând tot felul de cunoștințe lingvistice.

    Motivul pentru care am hotărât să-l structurez așa e pentru că a fost pilotat vreo patru ani și funcționează foarte bine la studenți, și în ordinea aceasta.

    Aș vrea să menționez că eu nu sunt de acord cu transcrierea fonetică. Noi fiind obișnuiți să scriem și să citim în alfabet latin, ne va fi mult mai ușor să trecem direct la versiune ușoară, în loc să apelăm la ceea ce înseamnă de fapt araba. Cu transcriere e o capcană, și n-ai să înveți niciodată să citești în alfabet arab.

    REP: Și e preferabil ca manualul să fie folosit cu un profesor?

    RM: Este mai ușor să înțelegi ce scrie acolo și să asimilezi informația dacă ai alături un vorbitor român. Un nativ de arabă nu va înțelege textul în română. Va înțelege terminologia, exercițiul, exemplul și o să-ți explice în limba arabă. - Terminologia este atât în română cât și în arabă, mai ales că sunt structuri semantice, sintactice și morfologice diferite, și consider că e important ca ele să se regăsească atât în română cât și în arabă, pentru că în momentul în care o să vrei să înveți dintr-un manual arab, nu o să scrie nicăieri „subiect” și n-o să-ți traducă nimeni.

    Pentru a-l parcurge, e nevoie de aproximativ 250 și 300 de ore de studiu. Sau de două semestre universitare.

    REP: Ce se întâmplă cu termeni ca elativul?

    RM: Elativul este un termen indo-european. Există termeni – niște echivalenți indo-europeni - care-i ajută pe vorbitorii limbilor indo-europene să asimileze mai repede structurile gramaticale din arabă. Elativul era unul din ei. Sau mai există în limba arabă verbe cărora li se spune verbe concave, adică goale la mijloc.

    REP: Ce înseamnă asta?

    RM: Au o vocală care se schimbă de la forma de trecut la cea de prezent. Din alif se transformă în ya sau waw. Ele sunt formate din trei litere: prima și ultima de obicei sunt consoane. Cea din mijloc își schimbă forma de la trecut la prezent. Dacă nu știi ce formă are prezentul nu poți conjuga la trecut.

    REP: Tu predai și română vorbitorilor nativi de arabă. Care e diferența?

    RM: Româna este mult mai grea decât araba. Pentru că în limba română există excepții, iar ei nu sunt obișnuiți cu excepțiile. Au aceeași problemă pe care o avem și noi din punct de vedere fonetic. Există sunete în română pe care ei nu le au în alfabetul arab – cum ar fi p și v. Le iese, dar greu. E mult mai simplu să spună Biața Unirii decât Piața Unirii. E ca și cum tu ar trebui să spui un cuvant în arabă. E greu, nu? Sunt sunete pe care dacă nu le exersezi n-ai cum să le știi și să le pronunți. Iar la gramatică se sperie de multitudinea de excepții, pentru că româna pare cu mai multe excepții decât reguli. Și topica este diferită în arabă: se începe întotdeauna cu predicatul. Predicatul rămâne la singular dacă subiectul este la plural. Pe noi ne bufnește râsul când un arab zice „a venit prietenii mei”: dar el nu e agramat, ci își traduce din arabă.

  • Interviu în premieră cu Roxana (Mareș) Iordănescu, autoarea Manualului de limbă arabă pentru începători - Partea I

    În scurt timp o să puteți achiziționa, de pe site-ul www.nextpublishing.ro, Manualul de limba arabă pentru începători. Până atunci, vă invităm să aflați mai multe informații despre autoarea acestuia - Roxana Iordănescu (fostă Mareș), fermecătoarea limba arabă, dar și despre modul în care a fost conceput și gândit manualul, într-un interviu realizat de colega noastră, Veronica Lazăr.

     Roxana MaresRoxana Mareș-Iordănescu

    Prima parte a interviului[1]

    În timpul care-i rămâne între orele de arabă pe care le predă la o universitate privată din București, Roxana Mareș, acum Roxana Iordănescu, citește, scrie și predă arabă, fiindcă, așa cum spune chiar ea, de când a început să exploreze spațiul cultural arab, n-a trecut o zi să nu citească câte ceva în această limbă care îi deschide o realitate inaccesibilă nouă, celor care cunoaștem doar una, două sau trei limbi europene.

    Am stat de vorbă cu Roxana într-o dimineață luminoasă de iunie, 2016, și ne-a povestit despre experiența ei neobișnuită de studentă, dar și despre cum a descoperit, mai târziu, cele mai bune metode de predare a limbii arabe.

    În urma acestor experiențe și a diverselor experimente pedagogice, Roxana a hotărât să rezolve ea însăși problema de care s-a tot lovit ca studentă și ca profesoară și să creeze niște manuale.  Un manual de limba arabă pentru românii care doresc să studieze la nivel începător, dar și un manual de română adaptat nevoilor de învățare ale vorbitorilor nativi de arabă, ea nefiind la prima încercare de acest fel, lucrând alături de prof.univ.dr. Nicolae Dobrișan la editarea câtorva volume.

    ---------------------

    RM (Roxana (fostă Mareș) Iordănescu): Predau arabă de la 22 de ani. Într-o zi, după terminarea facultății, când mă plimbam prin parc cu câinele meu, Mini, am primit un telefon de la decanul facultății, o doamnă minunată, care m-a întrebat dacă n-aș vrea să devin profesor la ei. Și eu am răspuns, speriată: da! Când ar trebui să încep? Și doamna decan conf.univ.dr. Gabriela Lupchian, care din pacate s-a stins, m-a luat ca din oală: la ora patru ai curs. Și m-am dus, iar studenții erau mai în vârstă decît mine, deși erau anul întâi. Și m-am apucat de treabă, și am predat 12 ani.

    Mi-au prins foarte bine acești 12 ani, pentru că am învățat niște lucruri pe care nu ți le poate preda și explica nimeni în facultate. Timpul alocat predării limbii arabe în cei trei ani de studio din timpul facultății este relative scurt în comparativ cu așteptările absolvenților și viitorilor angajatori.

    Mai târziu am început colaborarea cu câteva școli de limbi străine, unde, prin 2007-2009, a fost un val de persoane dornice să învețe arabă. Eu încă nu am înțeles de ce în România nu există deschidere spre limba arabă, de ce există doar două instituții de învățământ superior unde se învață arabă, de ce nu există nici un liceu românesc în care să se predea limba arabă, optional sau facultativ. Lumea nu cunoaște lumea și civilizația arabă, nu știe cine sunt scriitorii arabi, ce au făcut arabii pentru noi. Și noi românii nu studiem destul despre cei care au inventat alchimia, astronomia, medicina, algebra, și așa mai departe.

    Și este ciudat să ajungi la facultate la 18 ani și să începi să înveți alfabetul. Pentru că eu realizez că în cei trei ani de zile în care faci facultatea ajungi doar să spui de unde ești, să știi să te prezinți, să spui unde ai învățat arabă și să ceri niște informații de bază. Nici măcar un [nivel de competență, n. red.] A1! Și nu poți oricum să-l numești A1, pentru că apare prăpastia aceasta între limba literară și dialectele arabe vorbite.

    REP (Reporter / Veronica Lazăr): Cum te-ai hotărât să te apuci de arabă?

    RM: Din întâmplare. Glumesc!Familia mea m-a încurajat să merg la medicină. Dar după ce am susținut o parte dintre examenele de admitere, le-am spus părinților mei că eu vreau să urmez o facultate de limbi străine.

    REP: Și te-au sprijinit?

    RM: Da. Părinții mei m-au susținut în toate proiectele mele, m-au încurajat și daca nu erau ei, eu nu eram ce sunt acum. Familia mea se ocupă de domeniul medical și din păcate pentru ei și poate pentru mine nu am ales să îi urmez, dar am simțit că eu vreau să merg pe alt drum. Am reușit să o conving pe mama să meargă cu mine în câteva țări arabe, dar din păcate nu toate experințele legate de țările arabe sunt frumoase. Diferențele culturale sunt uneori prea mari.

    Pentru arabă, la nivelul începător este nevoie de 2000 de ore pentru a ajunge la nivelul A1 al unei limbi vorbite în Europa.

    Rep: Spuneai la un moment dat că ce înveți la școala nu e de fapt araba pe care o vorbesc arabii.

    RM: Nu trebuie interpretat ad literam. Pentru că nu ai destul timp să înveți atât limba arabă literară cât și un dialect arab, cel puțin. Și studentul nu face oricum, în trei ani de facultate, trei ani de studiu de limba arabă, pentru că anul universitar are aproximativ nouă luni, din 36 de luni 12 sunt de vacanță, și au rămas 24 de luni. Și din trei ani de facultate, să zicem că 12 luni înveți o altă limbă străină, și celelalte 12 numai îți rămân pentru arabă.  De fapt, pe săptămână, stundenții au doar 12 sau 14 ore. Și cu asta nu poți ajunge nici măcar la A1. Pentru arabă, la A1+ ai nevoie de 2000 de ore de studiu, iar ei fac doar cam 800 de ore în trei ani. Acest număr de ore de studi este

    Rep: Sună foarte dificil.

    RM: Primul lucru care te face să dai înapoi la arabă este alfabetul. Limba arabă folosește un alfabet propriu, de tip abjad, alphabet pe care îl folosesc și alte limbi. În primul rând se scrie de la dreapta la stânga, lucru care pentru vorbitorii limbilor indo-europene în alfabet latin e o problemă, că deschizi cartea din spate, scrii din capătul celălalt, nu din cel în care ai fost obișnuit toată viața. Mulți dintre ei nici măcar nu știu cum să deschidă cartea și e un moment destul de hazliu la începutul anului I.

    Când te apuci de arabă ți se dezvoltă foarte mult mintea.

    Hai să zicem că cineva care-și dorește cu adevărat să învețe trece peste faptul că se scrie de la dreapta la stânga, învață literele alfabetului și le asociază cu niște pictograme – dar în arabă nu poți face același conexiuni ca în triunghiul lingvistic al lui Saussure, imagine-gând-sunet.

    Dacă treci și peste dificultatea alfabetului și înveți să scrii într-un alfabet nou, te blochezi în faptul că fiecare literă a alfabetului arab are patru forme. Te-ai oprit aici. Sau înveți și asta, după care realizezi că în arabă există trei feluri de „h”, două feluri de „s”, trei feluri de „d” și trei feluri de „t”. Și dacă nu ai urechile ciulite nu-ți dai seama de diferente, mai ales că diferența dintre sunete în interiorul cuvintelor este foarte mică. Bineînțeles, că toate aceste lucruri pe care ți le spus sunt susținute de o lingvistică extreme de bine stabilită, reguli de fonetică și fonologie, dar mi-am permis să fiu mai puțin formală.

    După ce treci peste toate lucrurile acestea, ajungi la faptul că în arabă există trei vocale – trei vocale lungi și corespondentul lor trei vocale scurte (a, u, i), care au nume diferite de numele semi-consoanelor. Și tu trebuie să te descurci cu trei vocale. Cele trei vocale scurte nu sunt marcate grafic. Ele sunt marcate în scris doar în Coran, în cărțile de poezie sau de proză extrem de îngrijite și în cărțile școlare până la clasa a patra în general. În dialectele arabe se întâlnesc și celelalte două vocale simple e și o, dar si diftongi și triftongi. Există de câțiva ani o tendință de a scrie în limba arabă cu alphabet latin, dar de cele mai multe ori dialectele arabe se scriu tot cu ajutorul alfabetului arab.

    Rep: Și atunci cum știi să citești?

    RM: În primul rând, când vrei să citești un cuvânt, كتب, rădăcina triconsonantică kataba. După care, dacă nu pronunți cum trebuie, „cărți” se transformă în „a fost scris” sau el a scris – deci aceleași litere pot avea trei sensuri.

    Apoi, ca începător, trebuie să fii foarte atent să-ți dai seama de context. Când scrii, trebuie să ții minte foarte bine cum s-a pronunțat, încât să nu scrii vocala scurtă în loc de vocala lungă.

    Și trei, trebuie să fii atent la diferențele dintre sunete.  Probabil nu sesizezi nici o diferență între سار (transcriere fonetică saara) și صار ṣaara. Sau în momentul în care spun سار –صار, ți se poate părea că vorbesc un pic pe nas. Unul înseamnă a merge ( el a mers), și altul înseamnă a devein (el a devenit).

    REP: Predai araba în limba româna?

    RM: Da. La început se pune foarte mult accentul pe scriere – n-aș putea spune că, fără o bază, dacă aș preda doar în arabă, studenții vor înțeleage totul. Eu am trecut prin aceasta experiență. Bursa pe care am avut-o în Siria m-a aruncat într-o țară în care nu înțelegeam nimic, într-o școală în care nici un profesor nu vorbea engleza și în care totul era scris în arabă și predat în arabă. Eu făcusem doi ani de facultate și nu știam cum se spune subiect în arabă, în schimb puteam sa fac analize morfo-sintactice și extragere de rădăcini din aproape orice cuvânt învățat!

    De aproximativ șapte ani, predau studenților români toată terminologia în arabă, că altfel n-au cum să înțeleagă. De aceea apare așa și în carte [manualul de limba arabă pentru începători, în apariție la editura NEXT Publishing, n. red.]. Cartea pare stufoasă, dar  în momentul în care descoperi această limbă, sursele tale de informații sunt infinit nelimitate, ai acces la informații inaccesibile altor oameni.

    Fiecare schemă de derivare îți arată încărcătura semantică a cuvântului

    REP: Spuneai la un moment dat că limba arabă e matematică.

    Da, pentru că în arabă nu există excepții ( sau dacă există sunt foarte puține și sunt clasificate). Gramatica este bazată pe un număr fix de scheme verbale, de la care se derivă nume care se comportă ca niște substantive, participii (activ și pasiv). Sistemul de derivare arab face ca un dicționar cum e cel al domnului  professor Agiemin Baubec [Dicționarul turc-român și român turc, publicat la editura NEXT Publishing, n. red] să fie ușor de folosit pentru un european, în schimb eu cred că cel mai bun dicționar pentru un vorbitor român care vrea să învețe araba este cel pe rădăcini, dicționarul Hans Wehr. Dacă extragi rădăcina verbală și reușești să-ți însușești șapte-opt scheme de derivare pentru partea nominală și cel puțin zece pentru partea verbală, dintr-o rădăcină verbală formată din trei litere poți forma cel puțin 30 de cuvinte, pentru că știi că toate cuvintele care au o anumită schema arată persoana care face acțiunea verbului.

    Schemele acestea nu se schimbă, sunt invariabile. Conjugările sunt neschimbate. Din punctul acesta de vedere, e limba pe care și-ar dori s-o învețe oricine.  Să îți dau niste exemple:  كتبتُ , اجتمعتُ, شَرِبتُ , نَجَحتُ  (am scris, m-am întâlnit, am băut, am reușit) se termină în -tu, și aceasta înseamnă că toate verbele exprima o actiune facută de persoana I, singular. Nu se schimbă nimic în radacina verbală, verbul primește o desinență modală. La neîndeplinit, sau cum este cunoscut în limbile indo-europene, la timul prezent la tema verbală se adaugă prefixe și sufixe corespunzătoare pentru fiecare persoană. Sunt aceleași prefixe și sufixe, oricare ar fi verbul. De aceea este ușor,  fiind diferit de sistemul de conjugare din limba română, care are patru conjugari.

    De ce am spus că limba arabă este ca matematica? Eu nu sunt o admiratoare a științelor exacte.Ce sperie pe foarte multă lume sunt aceste scheme ale formelor verbale derivate. Marea sperietoare e un tabel de forme verbale derivate. Dacă înveți schemele din acest tabel, poți sta liniștit, chiar dacă nu știi cuvântul.Glumesc!  Mai devreme sau mai târziu îți aduci aminte de la ce rădăcină provine, îi descoperi rădăcina, știi care sunt sensurile și îl traduci fără dicționar. Acolo ajungi. Fiecare schemă de derivare exprima încărcătura semantică a cuvântului, adică de la ce rădăcină vine el și în al doilea rând în ce s-a transformat el și care sunt sensurile pe care le poartă.

    Potrivit website-ului http://www.effectivelanguagelearning.com/language-guide/language-difficulty, este nevoie de 2200 de ore de limba arabă pentru a te numi vorbitor de limba arabă.

    REP: Cum se pot clasifica limbile după dificultate?

    RM: Academiile lingvistice a făcut-o în funcție de niște criterii gramaticale, morfologice, semantice și sintactice. Dar limba arabă este logică. Nu cred că din anul 2000 și până acum a fost vreo zi în care să nu citesc ceva în arabă, vreo zi în care să nu învăț un cuvânt în arabă și vreo zi în care să nu spun un cuvânt în arabă.

    REP: Dar contactul lingvistic cu nativi e esențial?

    RM: Problema care apare în contactul cu un vorbitor nativ este că acesta vorbește în dialect, de cele mai multe ori, dialectologia fiind  disciplina pe care studenții o învață abia în anul III. Noi în anul I și II construim foarte mult pe baza limbii literare. Când ajungem în anul III și încercăm să-i învățăm dialect, schimbam radical toată abordarea limbii arabe, pentru că există diferențe majore între limba literară și dialectele arabe.Tendința dialectului este să simplifice limba - și te trezești că toate terminațiile cazuale și modale învățate dispar sau se scurtează. Și te întrebi, ca student, de ce le-am învățat? Pentru că oricum pe stradă nu mă bagă nimeni în seamă dacă vorbesc așa, și dacă mă înțeleg râd de mine și spun că vorbesc ca la televizor.

    REP: E ca o limbă din cărți?

    RM: Nu. Limba arabă literară este limba oficială a adminstrației, culturii, poeziei în toate cele 22 de state arabe.

    [1] Partea a II-a a interviului este disponibilă aici.

  • Editura Next Publishing îți arată cum să „conviețuiești” cu... cărțile


    Suntem încă mici, dar se vorbește deja despre noi prin târg ;), pentru că avem o misiune măreață:  învățarea și perfecționarea limbii comunităților minorităților etnice de către copii și tineri prin lectură. Next Publishing este de altfel singura editură românească care se adresează unui public al limbilor arabă, turcă și chineză sau este interesat să se familiarizeze cu ele.

    Știți cât e de simplu să gândești bilingv dacă faci asta din copilărie? Sau cât de mult te ajută și te dezvoltă asta pe plan personal? În cadrul emisiunii Conviețuiri de la TVR 1, Rodica Novac, managerul editurii, a prezentat la rubrica noastră preferată – Cartea săptămânii (Prezentator Camelia Văcaru; Producatori: Anca Marchidan şi Mihai Alexandrescu) – mai multe cărți bilingve româno – turcești (începând cu minutul 58).

    Una dintre cărțile bilingve ale editurii Next Publishing, „Balada căpșunilor fără culoare” de Zully Mustafa, o autoare foarte tânără din Medgidia, este una dintre noutăți, însă avem și cărți ale unor scriitori de povești arhicunoscuți și de renume mondial din literatura clasică română – Petre Ispirescu „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” sau Ion Creangă – „Păcală. Ursul păcălit de vulpe”, “Cinci pâini”. Tot în biblioteca noastră găsiți cele mai recente apariții – “Prințul lalea și muzica lumii” și “Poveștile domnișoarei Firicel” de Andreea Demirgian.  “Am învățat multe despre noi înșine, dar și despre aceste culturi și ne-a făcut mare plăcere să descoperim că poveștile circulă dintr-o cultură în alta.” – spune Rodica Novac.

    Cărțile bilingve ajută familiile în care există o mixtură între culturi, îi determină pe copii să simtă

    next 2 Rodica Novac - Manager NEXT Publishing NEXT Publishing in emisiunea Conviețuiri Emisiunea Convietuiri -NEXT Publishing

     

    în ambele limbi, cea maternă și cea în care se formează ca individ – la școală.  „O ediție bilingvă a unei povestiri este în primul rând un exercițiu intelectual pentru copil și-l ajută la formarea sa” – spune Fatma Yilmaz, mămică preocupată de educarea copiilor cu ajutorul cărților  - acești prieteni necesari  unei bune dezvoltări personale ale oamenilor de toate vârstele.

    Vedeți mai jos întreaga emisiune:

    Emisiunea Conviețuiri - Cartea Săptămânii - Cărți pentru copii în ediție română-turcă (minutul 58 - pentru a merge direct la secțiunea cu NEXT Publishing)

  • Învață limba turcă cu Dicționarul român-turc, turc-român de Agiemin Baubec și G. Deniz-Kamer Baubec


    În contextul în care piața editorială românească nu mai produce de mulți ani cărți bilingve, dicționare, gramatici și instrumente de lucru noi pentru limba turcă, editura bucureșteană Next Publishing și-a propus să suplinească această lipsă și să vă ajute să învățați limba turcă, dacă sunteți vorbitor nativ de română, sau să vă verificați și aprofundați cunoștințele de română, dacă sunteți vorbitor nativ de turcă. În programul editorial al Next Publishing figurează cărți de povești bilingve, dar și dicționare generale de limbă sau dicționare specializate pentru profesioniști.

    Dicționarul român-turc, turc român (Romanian-Turkish, Turkish-Romanian)  /  Romence – türkçe, türkçe – romance sözlük) apărut în 2015 e un produs complex și cuprinzător, unic pe piață, și reunește practic două dicționare-perechi cu un lexic general al limbilor română și turcă. El cuprinde 50 000 de cuvinte, aproape 900 de pagini format mare și este rezultatul activității științifice îndelungate a reputaților săi autori, Agiemin Baubec și G. Deniz-Kamer Baubec. Cuvântul înainte, semnat de cei doi autori și publicat atât în română cât și în turcă, aduce câteva informații fonetice utile.

    Dicționarul e indispensabil pentru utilizatorii obișnuiți ai celor două limbi, dar și celor care realizează traduceri din română în turcă sau din turcă în română, cercetătorilor, studenților, elevilor, cadrelor didactice, notarilor și funcționarilor din administrația publică.

    Dicționarul costă, în acest moment, 90 de lei (redus de la 120 de lei). Comanda se poate face foarte simplu și rapid aici, prin câteva clickuri. Veți intra în posesia lui în maximum 3 zile lucrătoare, dacă faceți comanda prin curierat, sau maximum 5 zile lucrătoare, dacă preferați varianta prin poștă.

    Pentru o completare extrem de practică și de complexă, vă recomandăm și micul Ghid de conversație realizat de prof. Agiemin Baubec publicat la Next Publishing, ușor de manevrat și util în călătorii, la cumpărături, la școală și la facultate. Ghidul e organizat tematic și conține fraze întregi ; el poate fi folosit pentru învățarea limbii, dar este foarte folositor chiar și vorbitorilor de limba română nefamiliarizați cu limba turcă, precum și vorbitorilor de limba turcă nefamiliarizați cu limba română.

  • Editura Next Publishing își îmbogățește colecția cu trei volume noi ale unor autori români la început de 2017


    Editura Next Publishing vine cu vești bune pentru persoanele pasionate de lectură la început de 2017: în portofoliul complex al editurii intră, odata cu luna aceasta, încă trei volume interesante.

    „Balada căpșunilor fără culoare", de Zully Mustafa, "Prințul Lalea și muzica lumii" și "Poveștile domnișoarei Firicel", ambele de Andreea Demirgian, sunt cele trei cărți care intră, odată cu începutul acestui an, pe lista de volume promovate de editura Next Publishing.

    "Balada capșunilor fără culoare", de Zully Mustafa, este un volum pentru copii care îi poate surprinde, însă, și pe adulți prin replicile hazlii ale personajelor. Volumul spune povestea lui Căpșunici și Căpșunica, cei doi mezini ai unei familii de Căpșuni, care pleacă în aventura vieții lor dincolo de pădurea din Munții Stâncoși, în căutarea culorii, a jocului și a stelelor.

    În "Prințul Lalea și muzica lumii", una dintre cele două cărți pentru copii ale Andreei Demirgian ce pot fi găsite în librăria online a editurii Next Publishing, Doctorul Mușețel caută leacul pentru boala misterioasă a Prințului Lalea, care a căzut la pat lovit de melancolie.

    "Poveștile domnișoarei Firicel", pe de altă parte, însumează șapte povești și tot atâtea lecții de viața în care rolul principal îl au domnișoara Firicel și cel mai bun prieten al ei, motanul Narcis.

    Editura Next Publishing este singura editura romaneasca care se adresează unui public complex și provocator, vorbitor al mai multor limbi străine, printre care araba, turca și chineza.

    Mai multe detalii despre cele trei cărți fascinante pentru copii, precum și despre alte oferte Next Publishing găsiți pe magazinul nostru online.

  • Edwin (Nigeria): Oamenii care nu respectă țara în care trăiesc fac scandal


    Edwin a bătut peste 7000 de kilometri ca să-și împlinească visul. Nu s-a născut în România, dar gândește și visează în limba română, muncește și-și învață copilul să vorbească românește în România.

    Edwin și-a părăsit țara, Nigeria, pentru a preda limba engleză în China, unde a învățat chineză. Tot în China și-a cunoscut viitoarea soție de origine română, și contactul cu România i-a schimbat încă o dată și radical traiectoria vieții, când a descoperit că-i place această țară mai mult ca oricare alta și că-și dorește cel mai mult să trăiască aici.

    În România, străini ca Edwin mai sunt peste 65.000, veniți din peste 140 de țări. Asociația Conect împreună cu EdituraNext vă face cunoștință cu poveștile lor.

    În ce an ați venit în România?

    Am venit în România pe 26 august 2011. Țin minte data exactă. Am venit din Nigeria, țara mea de origine.

    Ce știu românii despre Nigeria? Ce vă întreabă cel mai des?

    Primul lucru care mă întreabă când văd că vorbesc limba română este de unde sunt, și când le spun că sunt din Nigeria, mă întreabă cum este acolo. Le povestesc și apoi îi întreb și eu dacă au auzit despre Nigeria și ce știu despre ea. Mă întreabă dacă este o țară bogată și eu le spun da, este bogată dar este multă corupție. Unii știu despre Nigeria, alții nu sunt interesați.

    Dar v-au întrebat de ce ați venit în România?

    De foarte multe ori. M-a întrebat lumea și pe stradă de ce am venit în România și le spun că aici este familia mea și aici sunt eu pentru că eu nu vreau să stau departe de familia mea. Și atunci mă întreabă dacă sunt căsătorit aici și eu le spun că da. Mă întreabă: Cu o româncă? și eu le spun: sigur că da.

    Și aveți un copil sau doi?

    Avem un copil de 3 ani și 5 luni, Kevin Constantin [fredonează „Constantine, Constantine”...].

    Deci, copilul s-a născut în România, dacă are numai 3 ani și 5 luni...

    Da, este român adevărat, știe tot felul de lucruri... Eu îl învăț: Băi băiatule, tu ești român! adică să nu se gândească că este din afară. I-am povestit despre România și când lumea mă întreabă de unde sunt, el le spune: Tati este din România. Dacă vine cineva la noi și ne întreabă: De unde sunteți? El zice: România! Noi suntem foarte mândri de România și iubim România foarte mult, ca să știți.

    Care a fost parcursul dvs. din Nigeria până în România? Ați venit direct din Nigeria în România sau ați mai lucrat sau ați mai locuit și în alte țări?

    Am mai locuit și lucrat în China, aproape 6 ani. Am lucrat împreună cu soția, așa am cunoscut-o pe soția mea.

    Unde ați lucrat în China, în ce domeniu?

    Noi am fost profesori de engleză, pentru copii și pentru adulți și pentru elevi.

    Deci sunteți profesor de engleză, de fapt. Limba engleză este limba maternă. Pe lângă engleză ce alte limbi mai vorbiți?

    Mai știu limba chineză, pot să spun că vorbesc OK, nu pot să spun că vorbesc foarte bine, dar vorbesc OK, și limba maternă, care se cheamă Igbo, și limba română.

    Și decizia de a veni în România ați luat-o pentru că v-ați căsătorit cu soția dumneavoastră și era oarecum firesc să veniți aici?

    Da, noi am hotărât să rămânem aici în România. Prima oară am venit în România în 2010, pentru Crăciun și, nu doar că am văzut oamenii, am văzut și țara dar după ce am văzut și munții, am zis: Asta e țara mea! (râde). Peste tot m-am plimbat în China, știu că China este o țară foarte mare și are toate bogățiile și are munți, tot ce vreți dumneavoastră, dar România, după ce am stat de Crăciun, am zis: Asta este țara mea! (râde).

    „Limba chineză nu mi s-a părut așa grea ca limba română”

    Percepția noastră este că limba chineză este o limbă foarte grea. Este adevărat? Cum ați învățat chineză?

    Pentru mine nu a fost foarte greu de învățat. Știam limba Igbo și știam Yoruba și știam engleză și, când am ajuns în China, de vorbit a fost cel mai ușor. A fost ca o melodie care a intrat în capul meu. Între sud și nord există diferențe, diferite dialecte și a fost grea dar pot să spun că în doi ani am început să vorbesc mai fluent, puteam să spun ce vreau, puteam să explic ce vreau. După doi ani am început să scriu și acest lucru este cel mai greu, pentru că există multe caractere pe care nu le știi, care arată la fel dar trebuie să știi cum să le scrii ca să știi cum să le diferențiezi.

    Și limba română când ați început să învățați? În China, de la soția dumneavoastră sau abia când ați venit în România?

    Nu vreți să știți despre limba română, cât de greu mi-a fost să o învăț. Limba chineză nu mi s-a părut așa grea. Limba română, pot să spun că este diferită, este limbă latină, care este altfel. Limba chineză seamănă cu limba Yoruba, are niște cuvinte similare, dar româna...

    Deci chineza seamănă cu un dialect african? 

    Da, seamănă. După ce am învățat limba chineză nu am mai știut să vorbesc Yoruba, am uitat-o imediat. Mi-a intrat limba chineză și mi-a scăpat dialectul celălalt. Limba română... Când am venit prima dată, auzeam oamenii vorbind așa, tdt, ta, ta și se auzea așa, ca o melodie și nu știam despre ce este vorba. Și am cumpărat un material, să învăț. Cum să fac? ce? de unde încep? În primele 6 luni comunicarea cu soacră-mea era foarte grea. Mi-a zis: Ti-e foame? și eu am făcut:ăăăă, nu am înțeles nimic. A fost foarte greu. După 6 luni am început să învăț. În primele luni am stat la Târgoviște și nu a fost nevoie să vorbesc limba română.

     

    ”Întotdeauna vei arăta ca un străin în România dacă nu știi limba română”

    Să înțeleg că în China ați vorbit chinezește cu soția?

    Și soția mea vorbește limba chineză, dar în China am vorbit doar în engleză. Abia când am venit în România am început să învăț. Am întrebat numai niște cuvinte, o întrebam și uitam imediat, pentru că nu mă gândeam că este important. Când am venit, toată lumea vorbea cu mine în limba engleză și eu răspundeam, pentru că nu știam altfel. După 6-7 luni ne-am mutat în București și am început să lucrez într-un hotel și, de atunci, mi-am dat seama că trebuie să învăț limba asta.

    Aveam nevoie de limba română ca să lucrez. Nu că era grav că nu știam limba română, dar știu că românii sunt foarte mândri de limba lor. Mi-am dat seama că limba este un lucru foarte important, este o limbă pe care trebuie să o știu și eu pentru viitor, pentru a deveni ce trebuie aici în Romania; dacă vrei să mergi mai departe, dacă vrei să reușești în România, trebuie să știi să vorbești limba română. Engleza este OK, dar întotdeauna vei arăta ca un străin în România dacă nu știi limba română și asta nu-mi place.

    Cum v-ați descurcat cu gramatica limbii române și cu pronunția sunetelor atât de diferite? Cum ați învățat să spuneți „smântână” sau „știință” sau...?

    Nu vreți să știți (râde). A fost foarte greu. Greu, greu. Când am cumpărat materiale, am citit și am văzut că niște litere sunt diferite, erau „ț”, „ș”, „ă”, nu știam unde să încep. Mi s-au tăiat picioarele. Am citit o zi, aveam timp să citesc. Am citit gramatică. Am cunoscut oameni care au venit și mai devreme decât mine, stăteau de 4 ani în România dar eu abia venisem de un an sau 8 luni. Și am zis, astăzi citesc gramatică. Am repetat, am repetat și când nu știam, o întrebam pe soție Asta cum se spune? Și ea spunea „smântână” și eu nu puteam să spun. De la început am forțat foarte mult. M-am forțat. Eu am zis că vreau să învăț gramatica asta și gramatica mi-a zis: Nu așa băiatule, nu așa se învață...Trebuie să ai răbdare. Și de atunci am învățat gramatică. Cum vine, ce înseamnă asta... Am ascultat la radio, am văzut cum folosesc oamenii... știu cum se conjugă verbele, cum se pun cuvintele. Ce am citit atunci a primit o formă, am început să vorbesc.

    Se spune că facem anumite lucruri doar în limba maternă. De exemplu, că numărăm sau visăm. Există lucruri pe care le faceți doar în limba engleză? Ați visat în limba chineză sau în română?

    Acum doar în limba română visez.

    Și când numărați, în ce limbă numărați?

    Dacă sunt la serviciu, în engleză. La piață calculez în limba română imediat. Dacă sunt plecat, mi-e mai ușor în engleză, dar aici fac totul în limba română. Am fost în Belgia, în Italia și vorbeam cu oamenii în limba română. Serios! Soția îmi spunea: Aici nu este România, ce-i cu tine? Eu vorbeam în limba română și omul mi-a zis: Non capisco, non capisco... Și mi-am zis: revino-ți.

     

    „Îmi place de mor muzica populară românească”

    Ce anume vi se pare cel mai interesant din cultura română? Ați fost vreodată la teatru în limba română, de exemplu?

    Nu am fost niciodată la teatru, dar mă uit la televizor. Ce îmi place foarte mult din cultura română este muzica populară. Toată ziua aș asculta. Când am stat în Târgoviște nu am ascultat niciodată, dar când am dat prima oară drumul la radio și s-a auzit di, di, di... se aude aproape ca melodiile Africii, din, din, dirin, din... (cântă).

    Știți că muzica populară diferă de la o regiune la alta. Știți care regiune este mai interesantă pentru dumneavoastră?

    Cred că cea din Transilvania este cea mai interesantă, dar și muzica moldovenească. Cred că cea din Transilvania este cea mai interesantă, dar nu pot să spun cine cântă, de unde, din ce regiune...

    Muzica românească vă amintește de ritmurile tradiționale din Africa?

    Dacă știți muzica, o să vă dați seama despre ce vorbesc pentru că muzica este în același ritm. Aici este altfel, dar se aude un ritm ta, ta, ta... (fredonează), se dansează același lucru. Avem și noi același lucru, care se aude aproape la fel și de aceea îmi place. Soției mele nu-i place muzica populară. Eu pot să mor pentru muzica populară (râde). Maria Tănase, o mare cântăreață. Mie îmi place foarte mult de ea și vocea ei.

    Și în afară de muzica populară vă mai place ceva din cultura română, vă place vreun scriitor român?

    Îmi place mâncarea.

    Ați învățat să gătiți românește?

    Cred că băiatul meu numai românește mănâncă. Numai mâncare românească mănâncă.

    Dar dumneavoastră știți să gătiți?

    Eu sunt bucătarul casei. Am învățat la soacră un pic, mai avem mult de învățat, dar știu, dacă vreau.

    Care sunt amintirile cele mai plăcute din România?

    Ce întrebare. Sunt multe. Nașterea copilului. Primul meu job. Am văzut cum am crescut, în fiecare zi. Mă gândesc cum eram când am venit aici. Mă gândesc: Uite unde ai ajuns! Mă trezesc și mă gândesc: Vorbesc limba română. Nu pot să cred că vorbesc limba română, este o limbă care mi s-a părut foarte grea, foarte grea pentru mine, dar am găsit soluția.

    Aveți mulți prieteni români?

    Am.

    Vă ajută faptul că vorbiți cu ei?

    Nu. Depinde. Acasă vorbim numai limba română. Copilul vorbește numai cu mine limba engleză, ca să învețe și această limbă. Am încercat să-l învăț și limba chineză, dar nu vrea. E căpos, e puturos și nu vrea. Când mergem afară, când ne întâlnim cu oameni spune: Eu știu limba chineză! Poftim? Ce știi în limba chineză? Nǐhǎo.

    Știe să salute în limba chineză...

    Care este relația dumneavoastră cu România? Vă simțiți aici ca acasă?

    Mamă, nu vreți să știți. Pot să și mor pentru România. Da, eu sunt, cum se zice, patriot, adică eu iubesc România și simt că România este țara mea, adică nu mă simt ca un nigerian, mă simt nu un pic, mă simt ca un român.

    Întotdeauna m-am întrebat dacă străinii care obțin cetățenia română înțeleg ce mare schimbare în viața lor este să adopte o altă țară, căreia îi jură credință.

    Nu știu despre ei, dacă toată lumea care vrea să devină cetățean român se simte cum mă simt eu, dar dacă reușesc eu să devin cetățean român este un lucru foarte important. Aș fi mândru. Sper că în ziua aceea nu o să plâng toată ziua. Adică este ceva care mă face să mă simt foarte, foarte fericit.

     

    „I-am zis, Domnule, ați citit vreodată Constituția României? Și el a zis: Nu!”

    V-ați simțit vreodată discriminat în România? instituțiile publice, băncile, v-au discriminat vreodată pentru că sunteți străin?

    Nu, am și cumpărat apartament și nu a fost nicio problemă. Am luat bani de la bancă. Nu a fost nicio problemă. Discriminarea se face când oamenii nu respectă legea. Eu primul lucru pe care l-am citit este Constituția!

    Ați citit Constituția României?

    Normal, am citit Constituția. Am avut niște discuții cu un vecin, care spunea că lui nu-i plac străinii. Mă întreba de ce am venit aici in România. Și i-am zis, eu am venit aici pentru că iubesc România și el se uita așa la mine, adică ce înseamnă să iubești România? Tu nu ești român. Da, eu nu sunt român dar, dacă citești în Constituție, dacă eu vorbesc limba română, o să dobândesc cetățenia română și voi avea aceleași drepturi. Și el zicea că nu este de acord, că n-o să fiu niciodată român, chiar dacă vorbesc limba română și obțin cetățenia română. I-am zis, asta este în capul dumneavoastră. Eu sunt român (râde). Băiatul acesta era un vecin. Stătea lângă mine și, de câte ori trecea pe lângă mine mă întreba: Dar de ce ai venit în România? Pentru că el nu vrea ca oamenii să vină în România, vrea ca noi să stăm în țara noastră. Și i-am povestit de Constituție. I-am zis, Domnule, ați citit vreodată Constituția României? Și el a zis: Nu. Păi, nu știți! Și i-am zis, ca străin în România am drepturi ca și dumneavoastră. A zis: Cum așa? Am zis: tot ce puteți să faceți pot să fac și eu dacă devin român. Constituția protejează oamenii străini care vin în România. Acum este OK. Când mă vede mă respectă acum (râde). I-am zis că eu nu sunt la fel ca oamenii pe care îi vedeți la televizor. A zis, oamenii fac scandal. Eu nu fac scandal. Oamenii care nu respectă țara în care trăiesc fac scandal. După ce i-am explicat a zis: Băi, dar omul ăsta este interesant (râde). Din ziua respectivă, când mă vede zice: Salut și eu zic: Salut! Nu mai am nicio problemă cu el.

    Ce știați despre România înainte să veniți aici?

    Absolut nimic. Știam despre țară, despre Hagi, știam despre Mutu care a jucat la Chelsea, nu știam nici despre Smiley, nici despre Loredana, nici despre Horia, Delia, oamenii ăștia. Dar, după prima zi când am venit aici am ascultat la televizor și l-am auzit pe Smiley cântând tiri, riri, tara... (fredonează) și am întrebat-o pe soție: Cine este ăsta? Și ea mi-a zis Smiley. Este primul cântăreț român pe care l-am ascultat. Și pe urmă am mai ascultat și pe Andra, mi-a plăcut foarte mult, e frumoasă. Nu știam absolut nimic, nici orașele, mi-am luat o carte, am citit, am citit on-line, mergeam la serviciu, citeam Constituția, vedeam, pentru că este în interesul meu.

    Ați vizitat România, în afară de Târgoviște, unde ați mai fost?

    Am fost... Îmi place la munte, aș putea să stau toată viața la munte. Am fost la Cluj, ne gândim și noi să mergem în Moldova, nu în Moldova țară, în Moldova românească, am văzut niște poze cu  munți și toate celelalte. Soției mele nu-i place să călătorească în România, eu vreau să vizitez peste tot. Știi ce îmi place foarte mult? Îmi place la țară în România. Oamenii fug afară. Românii zic: România e rea, România e rea. Ce știți? Vă las să trăiți 2 minute în Nigeria și când o să veniți înapoi o să pupați pământul și o să ziceți: Mamă, ce țară! O iubesc. Asta nu știu oamenii.

    Înțelegeți? Visul meu, în fiecare zi, devine așa cum mi s-a povestit.

    Vă doresc din toată inima să aveți viața pe care v-o doriți și să-l vedeți pe fiul dumneavoastră cum își îndeplinește visul, așa cum ați făcut-o și dumneavoastră.

    Mulțumesc foarte mult.

  • România invitată la Târgul de Carte de la Leipzig în 2018


    Între 14 și 16 septembrie, 8 editori germani, austrieci și elvețieni alături de directorul Târgului de Carte de la Leipzig sosesc la București, pentru o serie de întâlniri profesionale cu editorii români, în vederea stimulării numărului de traduceri din limba română în limba germană.

    Delegația editorilor de limbă germană sosește în România la invitația Ministerului Culturii și este prilejuită de participarea României ca țară invitată de onoare, în anul 2018, la cel mai important târg dedicat promovării autorilor din zona Europei Centrale și de Sud-Est, Leipziger Buchmesse (Târgul de Carte de la Leipzig).

    „Această vizită la Bucureşti pe care o fac reprezentanţii a o seamă de edituri importante din Germania, Austria şi Elveţia face parte dintr-o serie de iniţiative care vor pregăti din timp prezenţa României ca țară invitată de onoare a Târgului de Carte de la Leipzig, ediția 2018. Ne bucurăm foarte mult că, după 20 de ani de la prima apariţie cu acest statut a României la Leipzig, vom putea să aducem aproape de publicul german autori şi cărţi din literatura română, o literatură atât de interesantă”, a mărturisit Oliver Zille, directorul Târgului de Carte de la Leipzig.

    După aproape două decenii de când România a beneficiat ultima dată de un statut special (1998), semnarea de către Ministerul Culturii a acordului de participare ca țară invitată de onoare a ediției din 2018 semnifică nu doar reluarea şi stabilizarea conexiunilor culturale româno-germane, ci şi dezvoltarea de proiecte şi colaborări pe termen lung, în toate domeniile culturale şi academice.

    Programul editorilor de limbă germană la București este organizat de Ministerul Culturii, în colaborare cu Asociația Editorilor din România și Institutul Cultural Român, întâlnirile profesionale fiind plănuite să aibă loc în sala de evenimte a ICR. Institutul Cultural Român, prin intermediul Centrul Național al Cărții (CENNAC) este partenerul principal al Ministerului Culturii în cadrul acestui proiect, principala sa acțiune fiind aceea de dezvoltare a sprijinului oferit traducerilor în limba germană, în următorii ani.

  • Traducătorul și redactorul unei cărți: doi cărăuși care merg pe creasta unui munte și cară împreună o marmită cu ciorbă fierbinte


    „Piața de carte românească e una paradoxală, o piață eroică, deoarece este ținută în viață de producători, și nu de cititori” (Bogdan Ghiu)

    Ieri, 7 septembrie, începând cu ora 18.00, la Cărturești Verona, a avut loc o dezbatere dedicată traducătorilor și redactorilor, eveniment propus de organizatorii Nopții Europene a Literaturii la București profesioniștilor din lumea cărții sub titulatura TANDEM.

    La evenimentul moderat de scriitoarea și criticul literar Simona Sora au luat parte nume importante din breasla traducătorilor, Dinu Flămând, Bogdan Ghiu, George Volceanov, Dana Verescu și Vlad Russo (cunoscut în egală măsură drept unul dintre cei mai importanți redactori de carte autohtoni), editorii Lidia Bodea (Humanitas), Bogdan-Alexandru Stănescu (Polirom), alături de Peter Sragher – președintele Filialei București – Traduceri literare a „Uniunii Scriitorilor din România". Așezând față în față traducători și redactori, alături de reprezentanții a două dintre cele mai importante edituri românești, dialogul a reușit să atingă o serie de subiecte fragile, precum plata muncii traducătorilor și redactorilor, statutul acestora sau chiar riscul dispariției acestor specializări, semnalate în că de la început de Bogdan Ghiu: „Sunt două meserii pe care le amenință riscul dispariției. Asta deoarece există, adesea, tentația de trece peste etapele din viața unei cărți reprezentate de munca acestor oameni. Piața de carte românească e una paradoxală, o piață eroică, deoarece este ținută în viață de producători, și nu de cititori. De fapt, nu prea seamănă cu ceea ce se numește piață de carte: e o ofertă foarte muncită!”

    „Traducătorul și redactorul unei cărți sunt precum doi cărăuși care merg pe creasta unui munte și cară împreună o marmită cu ciorbă fierbinte”, a declarat Bogdan-Alexandru Stănescu, coordonatorul colecției „Biblioteca Polirom”. Ca o completare, acesta a ținut să adauge în lista meseriilor pe care de dispariție și pe cea a corectorilor, mărturisind greutățile pe care le întâmpină din acest motiv. Provocat de Simona Sora, moderatoarea evenimentului, să vorbească despre o eventuală ierarhie a editurilor românești în ceea ce privește competența redactorilor pe care îi au în componență, Bogdan-Alexandru Stănescu a specificat că putem vorbi mai curând despre ierarhii în cadrul fiecărei edituri în parte și, de fapt, nu atât despre ierarhii, cât despre anumite preferințe, „cupluri traducător-redactor sudate în timp”.

    Și Vlad Russo, unul dintre cei mai importanți traducători și redactori de la noi, a amintit importanța redactorilor în destinul unei cărți, vorbind despre redactori ca despre „stiliști” necesari. Despre importanța rolului traducătorului și al redactorului în viața unei cărți a vorbit și directorul general al Editurii Humanitas, Lidia Bodea, numindu-i „oameni esențiali”: „Traducătorul și redactorul sunt doi dintre actorii principali ai lumii cărții, doi oameni pe care nu prea îi vedem pe scenă, ci cel mai adesea în culise și de al căror bun dialog depinde într-o măsură semnificativă drumul pe care cartea îl va avea în lume. Cititorul nu are voie să sufere, să se împiedice în greșeli. Și cine îl poate apăra de astfel de nefericite întâmplări, dacă nu un bun redactor și un bun traducător?”

    Scriitorul și traducătorul Dinu Flămând a ținut să puncteze faptul că nu putem vorbi despre „traducători” la modul general, că practica ne-a arătat că există traducători industriali și traducători pasionați: „Există o muzică secretă în limbă pe care trebuie s-o cauți, și numai atunci când ai găsit-o ai cititorul lângă tine, îl faci să intre în mod progresiv în farmecul cărții traduse de tine”. Dinu Flămând a subliniat și nevoia de a retraduce, la anumite intervale de timp, marii autori ai lumii.

    George Volceanov, unul dintre cei mai importanți traducători de beletristică anglo-americană, și-a amintit, la întâlnirea de seara trecută, de marii redactori cu care a avut șansa de a lucra înainte de 1989, amintind nume precum Mihnea Gafița sau Aurel Buiciuc. George Volceanov a mărturisit că priveşte cu optimism viitorul meseriei de traducător: „Avem foarte mulți traducători, pe toate limbile, la nivelul tuturor generațiilor, există o continuitate.”

    Peter Sragher le-a vorbit celor prezenți la eveniment despre revista online inițiată de secția „Traduceri” a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala București. Inițiată în toamna anului trecut, revista online le oferă șansa traducătorilor (inclusiv celor care nu sunt membri ai USR) să contribuie cu materiale. În același timp, a amintit Sragher, publicația găzduiește dezbateri și noutăți de la cele mai importante evenimente internaționale dedicate traducătorilor, contribuind la informarea profesioniștilor autohtoni cu privire la cele mai noi vești din plan international.

    Dana Verescu, o traducătoare cunoscută pentru contibuțiile sale în sfera nonfiction, a povestit despre bucuria, dar și greutățile și marea responsabilitate pe care le presupune munca de traducere a unor autori importanți precum Jung, a cărui traducătoare a visat să fie încă din facultate.

    Concluzia întâlnirii a fost aceea că situația specialiștilor de pe piața autohtonă de carte, nu doar a traducătorilor și a redactorilor, reflectă situația grea în care se află piața editorială, rezultatul a 26 de ani de guvernări dezinteresate de sectorul culturii scrise: suprataxarea, supraimpozitarea și chiar haosul programelor școlare.

  • Antim


    Cine și-ar mai închipui astăzi culturile ca pe niște cutii închise ermetic, care-și păstrează cu gelozie conținutul și nu îl lasă să se altereze, transforme, nici amestece cu altele? „Tradițiile” sunt, într-un fel, invenții moderne, ca și muzeele etnografice, fiindcă ele denumesc, de fapt, niște amestecuri aflate în continuă mișcare și schimbare. Și, oricât am fi de atașați de ele, asta nu înseamnă că le și cunoaștem foarte bine.

    Când am început să visăm la înființarea editurii Next, ne-am întrebat cum am putea contribui la reactivarea și cunoașterea moștenirii culturale extrem de bogate pe care o datorăm circulației și comunicării, vreme de secole, între spațiul cultural românesc și cele răsăritene. Ce știm oare despre culturile din Asia și Orientul Mijlociu și Apropiat și despre impactul lor asupra a ce suntem noi astăzi? Câte știm despre aportul celor care, născuți pe teritoriul României de azi, au îmbogățit muzica, geografia, cultura inginerească sau bibliotecile lumii? Foarte puțin, de fapt, și asta în ciuda legăturilor atât de strânse, de-a lungul istoriei, și a influențelor atât de substanțiale care leagă poporul român de cele balcanice, asiatice sau arabe. Continua la articol

9 Articol(e)