Monthly Archives: January 2017

  • Editura Next Publishing își îmbogățește colecția cu trei volume noi ale unor autori români la început de 2017


    Editura Next Publishing vine cu vești bune pentru persoanele pasionate de lectură la început de 2017: în portofoliul complex al editurii intră, odata cu luna aceasta, încă trei volume interesante.

    „Balada căpșunilor fără culoare", de Zully Mustafa, "Prințul Lalea și muzica lumii" și "Poveștile domnișoarei Firicel", ambele de Andreea Demirgian, sunt cele trei cărți care intră, odată cu începutul acestui an, pe lista de volume promovate de editura Next Publishing.

    "Balada capșunilor fără culoare", de Zully Mustafa, este un volum pentru copii care îi poate surprinde, însă, și pe adulți prin replicile hazlii ale personajelor. Volumul spune povestea lui Căpșunici și Căpșunica, cei doi mezini ai unei familii de Căpșuni, care pleacă în aventura vieții lor dincolo de pădurea din Munții Stâncoși, în căutarea culorii, a jocului și a stelelor.

    În "Prințul Lalea și muzica lumii", una dintre cele două cărți pentru copii ale Andreei Demirgian ce pot fi găsite în librăria online a editurii Next Publishing, Doctorul Mușețel caută leacul pentru boala misterioasă a Prințului Lalea, care a căzut la pat lovit de melancolie.

    "Poveștile domnișoarei Firicel", pe de altă parte, însumează șapte povești și tot atâtea lecții de viața în care rolul principal îl au domnișoara Firicel și cel mai bun prieten al ei, motanul Narcis.

    Editura Next Publishing este singura editura romaneasca care se adresează unui public complex și provocator, vorbitor al mai multor limbi străine, printre care araba, turca și chineza.

    Mai multe detalii despre cele trei cărți fascinante pentru copii, precum și despre alte oferte Next Publishing găsiți pe magazinul nostru online.

1 Articol(e)