Antim


Cine și-ar mai închipui astăzi culturile ca pe niște cutii închise ermetic, care-și păstrează cu gelozie conținutul și nu îl lasă să se altereze, transforme, nici amestece cu altele? „Tradițiile” sunt, într-un fel, invenții moderne, ca și muzeele etnografice, fiindcă ele denumesc, de fapt, niște amestecuri aflate în continuă mișcare și schimbare. Și, oricât am fi de atașați de ele, asta nu înseamnă că le și cunoaștem foarte bine.

Când am început să visăm la înființarea editurii Next, ne-am întrebat cum am putea contribui la reactivarea și cunoașterea moștenirii culturale extrem de bogate pe care o datorăm circulației și comunicării, vreme de secole, între spațiul cultural românesc și cele răsăritene. Ce știm oare despre culturile din Asia și Orientul Mijlociu și Apropiat și despre impactul lor asupra a ce suntem noi astăzi? Câte știm despre aportul celor care, născuți pe teritoriul României de azi, au îmbogățit muzica, geografia, cultura inginerească sau bibliotecile lumii? Foarte puțin, de fapt, și asta în ciuda legăturilor atât de strânse, de-a lungul istoriei, și a influențelor atât de substanțiale care leagă poporul român de cele balcanice, asiatice sau arabe. Printre lucrurile care ne-au inspirat să începem o călătorie atât de aventuroasă s-au aflat un sfânt ortodox și o telenovelă turcească. Despre primul aflați în postarea cu care vă invităm să ne inaugurați blogul azi.

Ironia e că inspirația numită Antim nu ne-a venit din ceea ce l-a făcut cunoscut pe Antim în conștiința colectivă ca sfânt ortodox, ci din meritele sale demult uitate de migrant cultural care a jucat un rol foarte important în dezvoltarea tiparului și a culturii scrise în spațiul românesc și în cel levantin.

Străin născut la 1650 în Georgia (sau Iviria, cum se numea pe atunci partea ei răsăriteană), călător care a adus cu sine o mare erudiție, precum și tehnici și meșteșuguri tipografice, poliglot ce vorbea cu ușurință, pe lângă limba maternă, și greaca, turca și araba, Antim s-a stabilit în Valahia la insistența lui Constantin Brâncoveanu, care îl remarcase în timpul unei călătorii la Constantinopol. Asemeni altor călători de nevoie, Antim nu ajunsese de bunăvoie la Contantinopol, ci fusese capturat în timp ce se afla într-o expediție cărturărească în Rusia și vândut ca sclav în Imperiul Otoman, fiind eliberat mai târziu la rugămințile patriarhului de la Ierusalim.

Ajuns apoi în Valahia, a învățat repede românește și a fost însărcinat să se ocupe de tipografia domnească, iar apoi să înființeze una nouă, unde a publicat cărți în scrieri și limbi diferite: în română, slavonă, greacă, arabă – unele în versiuni bilingve!

Străinul Antim a creat o operă literară originală în limba română, care a ajutat la formarea limbii liturgice ortodoxe românești. Scrierile sale insistau asupra importanței educării preoților și a alfabetizării credincioșilor, fiindcă Antim afirmase nu o dată că omul care nu știe să citească nu e foarte diferit de dobitoace și nici foarte departe de păcat. Iar în predicile pe care le ținea duminică de duminică în catedrala metropolitană din București, în prezența voievodului și boierilor, predici spumoase, pline de sarcasm, scrise într-o limbă totodată elegantă și foarte accesibilă, îi înfrunta pe mai-marii țării și îi dojenea cu severitate pentru exploatarea sălbatică a țăranilor și pentru starea de ignoranță în care îi țineau.

Antim a înființat prima bibliotecă publică în București, în secolul al XVIII-lea și a creat tipografii în limbile arabă și georgiană. Asta fiindcă, în 1699, și-a trimis pe unul din cei mai buni ucenici în țara sa de origine, Georgia, unde a pus bazele primei tiparnițe cu caractere georgiene. În plus, a mai sprijinit și alte popoare ortodoxe, imprimând cărți pentru slavi, greci și arabi din Antiohia. Este și autorul unei premiere mondiale în tipărit, Liturghierul greco-arab din 1701, prima carte din lume tipărită cu litere mobile și caractere arabe, tradiția spunând chiar că ar fi confecționat literele tipografice din alfabetul arab cu mâna lui. În anul 1706, o instalație tipografică cu caractere arabe a fost dăruită patriarhului Atanasie Dabas, care a instalat-o la Alep.

Antim, ne spune povestea, a fost cel care ar fi oferit orașului Alep primul său tipar. Alep e astăzi o rană deschisă sub bombardamente, pradă și distrugere, o tristă rămășiță a trecutului său cultural strălucitor. Editura Next dorește să aducă, prin această evocare a figurii lui Antim, dar și prin activitatea ei editorială dedicată străinilor stabiliți, recent sau cu mult timp în urmă, în România, și românilor care doresc să învețe limbi și să cunoască culturi îndepărtate, un omagiu tuturor călătorilor care, în peregrinările lor voite sau silite, aduc cu ei un bogat bagaj cultural și oferă ceva spațiilor culturale prin care trec. Fiindcă și cultura și limba noastră sunt, ca toate culturile și limbile, îndatorate acestor migranți și multelor transferuri de cunoaștere, de limbi, de tehnologii, de oameni.

Comentarii