Monthly Archives: April 2017

  • Interviu în premieră cu Roxana (Mareș) Iordănescu, autoarea Manualului de limbă arabă pentru începători - Partea a II-a


    Așa cum v-am promis, revenim cu partea a II-a a interviului cu autoarea Manualului de limbă arabă pentru începători (publicat în curând de Editura NEXT Publishing). Pentru cei care nu au  reușit să citească prima parte a interviului, vă invităm să o citiți aici.

    ----------------------

    Ceea ce-i ține uniți pe arabi e limba arabă

    Dar pentru că araba s-a întins odată cu expansiunea lor din perioada califatelor, arabii s-au întins din Peninsula Arabă pe o suprafață foarte mare și au avut contact cu tot felul de limbi, culturi și civilizații locale, este normal să existe o diferență între limba arabă care se vorbește în Maroc și cea din Liban sau Arabia Saudită. Ne putem imagina o comparație între Imperiul Roman și dinastiile Abasidă, Omeyadă și califatul de la Cordoba. Și Imperiul Roman s-a extins în Italia, Franța, Spania, Portugalia și România. Și noi ne înțelegem între noi cumva, deși nu avem aceeași limbă, având totuși un trunchi comun al limbilor romanice.

    Dar ceea ce îi ține pe ei uniți e limba. Aceste 22 de state sunt legate mai presus de legăturile de sânge prin limbă. De ce sunt legați prin limbă? Pentru că cei mai mulți dintre cetățenii arabi sunt musulmani, și pentru că Coranul e scris în arabă, iar musulmanii trebuie să citească Coranul în arabă. Doar în arabă. Araba e limba liturgică a Islamului. Dar există foarte mulți musulmani în afara spațiului arab care citesc Coranul. Și mie-mi încântă sufletul să aud un turc, un indian sau un pakistanez că citește perfect și recită sure din Coran ca un arab - doar că el nu înțelege ce spune. Eu am studente turcoaice la școală și mi-am imaginat că or să învețe fluierând. NU! Le pun să citească din Coran și citesc perfect și întreb „Ce ai spus?” și ele zic „Nu știu”.

    Dar ei pot accesa alfabetul pentru că știu să-l citească și să-l scrie. Pentru că în orice țară unde sunt majoritari musulmanii există o școală în interiorul moscheii care se numește Madrasa – adică școală în arabă – unde sunt învățați să citească, să scrie și un fel de cultură religioasă musulmană. Dar acolo nu învață cu adevărat limba.

    REP (Veronica Lazăr):  Și atunci cum accesează sensul textului coranic? Îl citesc în traducere?

    RM (Roxana (fostă Mareș) Iordănescu): Îl citesc în traducere. Acest vers „crede și nu cerceta” se aplică tuturor religiilor. La școală se predă limba literară în toate țările cu limbă oficială arabă, dar se întâmplă de cele mai multe ori să se predea despre limba literară în dialectul țării respective. Copiii acasă nu vorbesc limba literară.

    REP: Se învață la școală și alte dialecte arabe decât cel al țării respective?

    RM: Nu. Nu se poartă așa ceva. Unul din cele mai răspândite dialecte în toată lumea arabă e cel egiptean. Pentru că, în Egipt, până să înceapă Primăvara arabă, exista o industrie cinematografică foarte bine dezvoltată. Și filmele din Egipt erau transmise în toate țările arabe. Și atunci chiar și un marocan a cărui limbă are puternice influențe berbere - și aș putea spune cu mâna pe inimă că eu nu înțeleg ce vorbește un marocan -, preferă să vorbească în franceză, pentru că oricum nu știe limbă literară. Și atunci un marocan care vrea să se înțeleagă cu un sirian apelează la limba pe care au auzit-o amândoi în filmele egiptene. De aceea dialectul egiptean pare cel mai răspândit, doar pentru că a fost ascultat de mai multă lume.

    REP: Și dacă un marocan se uită la un film egiptean, îl vede cu subtitrări marocane?

    RM: Nu, subtitrările se fac în limba literară. Academia de limbă arabă din Cairo luptă pentru păstrarea limbii literare. În schimb Academia de limba arabă din Iordania spune că limba arabă literară nu mai este compatibilă cu zilele noastre și spune: hai s-o simplificăm, s-o facem mai cunoscută.

    Și s-au gândit chiar să o scrie în alfabet latin. Există o limbă arabă care se numește arabeez – limba arabă scrisă în alfabet latin -, în care unele din sunetele care nu pot fi reproduse prin alfabet latin sunt reproduse prin cifre; altă codare, pe care o folosesc din ce în ce mai des tinerii din țările arabe, și li se pare mai ușor să scrie așa decât în arabă.

    Gândește-te că un sunet care ție ți s-ar putea părea greu de pronunțaț ق– ei au hotărât să nu-l mai pronunțe și l-au transformat în e. E e mai melodios, numai că acest e nu există în limba arabă. Cum să-l transcrii? Ei, și atunci au recurs la această variantă. Cei mai educați scriu dialectul cu litere arabe, dar, de cele mai multe ori, dacă nu știi în ce s-a transformat, nu știi cum s-o faci. Sunt foarte multe transformări fonetice, legate de vocale în primul rînd, apar diftongi, apar e, ei, o, care nu existau până acum. Ca să nu mai vorbim de consoane care se transformă în vocale, stopuri glotale.

    Dar în toate statele arabe se predă, se scriu cărți, se scriu acte oficiale în limbă literară. După al Doilea Război Mondial foarte mulți scriitori arabi au început să scrie dialogurile din cărțile lor în dialect. Unul dintre cei mai cunoscut e Naghib Mahfuz, singurul scriitor arab care a câștigat premiul Nobel pentru literatură, care a scris o parte dintre dialogurile din Trilogia Cairo în dialect. Acum se poartă tot mai mult să se scrie așa, dar pe vremea aceea, în 1988, era o chestiune extraordinară.

    REP: Prin urmare, există o mișcare de conservare a limbii literare, care coincide cu politica unor instituții; și pe de altă parte, mai există, pe lângă tendința naturală a populației preocupată de situația ei pragmatică, o formă literară cultă, care ține la formele dialectale și vrea să le valorizeze.

    RM: Dialectul nu a avut niciodată statutul de limbă, doar s-a încercat aceasta. Termenul care definește cel mai bine situația limbii arabe este diglosia. Adică existența a două straturi de limbă în același timp. Ceea ce te face pe tine, necunoscător al limbii arabe, de oriunde ai veni, să trebuiască să înveți două limbi. Asta dacă vrei să înveți un singur dialect.

    REP: Poți să înveți fără să călătorești în țări arabe?

    RM: NU. Și eu am învățat inițial în două feluri cum să spui „să-ți fie de bine” după ce ai mâncat. Dar după ce am scris manualul [Manualul de limba arabă pentru începători, editura Next Publishing, n. red.], a trecut pe la cinci vorbitori nativi din diferite zone arabe și am aflat că ei spun cu totul și cu totul altfel.

    Acest manual reflectă toată experiența mea cu studenții începători

    REP: Și cum ai ajuns să te gândesti că e nevoie urgentă de un manual?

    RM: În România există în momentul acesta, pentru partea de limbă, două manuale: un manual foarte bun al domnului George Grigore de scriere și pronunție, care explică pronunția literelor alfabetului arab în detaliu, fără suport audio. Și altul făcut prin anii `70 de cel care a înființat secția de arabă la Universitatea București – de Yves Goldenberg. Toți marii profesori de arabă din România au făcut arabă cu Yves Goldenberg, un evreu egiptean venit în România. Și care vorbea foarte prost românește și era foarte hazliu și care i-a învățat pe toți marii profesori universitari ai României: dna. Nadia Anghelescu, pe dl.Nicolae Dobrișan, dna. Grete Tartler, pe dna. Mioara Roman, pe Maria Dobrișan. Și următoarea generație, domnul Grigore, doamna Irina Mihai, doamna Rodica Firănescu, toți au ajuns să învețe de la Yves Goldenberg. Și mai există încă două manuale ale domnului profesor Nicolae Dobrișan, dar care sunt mai potrivite pentru profesorii care predau arabă, nu pentru cei care vor să învețe limba. Niște compendii de gramatică din care cei fără cunoștințe solide prealabile nu vor înțelege prea multe, fiindcă în el ți se explică de ce folosești schema respectivă și de ce are valoarea respectivă.

    Motivul pentru care am ajuns la acest manual este pentru că am obosit să predau după alte manuale editate in America, Anglia și țările arabe. Eu nu sunt genul de profesoară care să intre cu cartea în clasă – intru cu mâinile în buzunar, glumesc, și știu ce am de spus. Dar poate uit ceva sau cursantul meu nu reușește să scrie tot ce spun sau poate vin cu o completare peste două ore și el uită să și-o adauge acolo. Și atunci, în manual sunt puse toate experiențele și cunoștințele mele legate de cursantul începător, cu toate explicațiile pe care le poate acumula. N-aș putea să-ți spun ce nivel are acest manual. Iar după ce l-am terminat mi se pare că ar mai trebui să mai scriu vreo 200 de pagini. Pe nivelul lui, nu pentru unul avansat.

    REP: Dar avem nevoie să știm nivelul? Și e util să folosim notația europeană, cu A1, A2 etc.?

    RM: Nu te ajută, pentru că dacă o țară arabă nu a ajuns la o standardizare a limbii pe nivele de competență, eu nu mă simt în stare să o fac în locul ei. Aș putea să spun că e pe nivel începător.  Începătorul e cel care începe să scrie.

    REP: Poți să-mi explici structura manualului? Ca unui începător? Mi-am luat acest manual, care e cel mai bun – dar e și singurul actualizat, și vreau să învăț din el.

    RM: Într-o ordine care mie mi se pare accesibilă unui vorbitor nativ de limbă română. Pentru că limba arabă are tot felul de ciudățenii lingvistice și gramaticale pe care le regăsim la vorbitorii arabi care încearcă să vorbească în limba română și care își traduc cuvânt cu cuvânt tot ce spun. Și anume verbul a fi la prezent nu se folosește. Așa că pot vorbi în arabă liniștită fără a folosi verbe. Nu am nevoie de verb pentru a spune că am dormit, că am mâncat și cine sunt. Am nevoie de rădăcină, dar asta apare undeva înainte de verb.

    Deci, în prima parte, ți se explică printr-o poveste foarte frumoasă de unde a apărut araba și la ce să te aștepți când te apuci s-o înveți. După care e prezentată în detaliu, cu pronunție și scriere, grafia alfabetului arab, după care se trece la diversele structuri gramaticale, întâi cele nominale și apoi cele verbale. Dacă l-ai parcurs și ai reușit să înveți toate cuvintele, aș putea spune că vorbești ca un copil de trei ani. E mare lucru!

    Fiecare dintre lecții are o parte de teorie cu exemple, apoi exerciții din teoria respectivă. E un manual cu caiet de exerciții inclus. La sfârșitul fiecărei lecții, sunt răspunsuri. Și totul într-o succesiune logică, spre tot mai avansat, adăugând tot felul de cunoștințe lingvistice.

    Motivul pentru care am hotărât să-l structurez așa e pentru că a fost pilotat vreo patru ani și funcționează foarte bine la studenți, și în ordinea aceasta.

    Aș vrea să menționez că eu nu sunt de acord cu transcrierea fonetică. Noi fiind obișnuiți să scriem și să citim în alfabet latin, ne va fi mult mai ușor să trecem direct la versiune ușoară, în loc să apelăm la ceea ce înseamnă de fapt araba. Cu transcriere e o capcană, și n-ai să înveți niciodată să citești în alfabet arab.

    REP: Și e preferabil ca manualul să fie folosit cu un profesor?

    RM: Este mai ușor să înțelegi ce scrie acolo și să asimilezi informația dacă ai alături un vorbitor român. Un nativ de arabă nu va înțelege textul în română. Va înțelege terminologia, exercițiul, exemplul și o să-ți explice în limba arabă. - Terminologia este atât în română cât și în arabă, mai ales că sunt structuri semantice, sintactice și morfologice diferite, și consider că e important ca ele să se regăsească atât în română cât și în arabă, pentru că în momentul în care o să vrei să înveți dintr-un manual arab, nu o să scrie nicăieri „subiect” și n-o să-ți traducă nimeni.

    Pentru a-l parcurge, e nevoie de aproximativ 250 și 300 de ore de studiu. Sau de două semestre universitare.

    REP: Ce se întâmplă cu termeni ca elativul?

    RM: Elativul este un termen indo-european. Există termeni – niște echivalenți indo-europeni - care-i ajută pe vorbitorii limbilor indo-europene să asimileze mai repede structurile gramaticale din arabă. Elativul era unul din ei. Sau mai există în limba arabă verbe cărora li se spune verbe concave, adică goale la mijloc.

    REP: Ce înseamnă asta?

    RM: Au o vocală care se schimbă de la forma de trecut la cea de prezent. Din alif se transformă în ya sau waw. Ele sunt formate din trei litere: prima și ultima de obicei sunt consoane. Cea din mijloc își schimbă forma de la trecut la prezent. Dacă nu știi ce formă are prezentul nu poți conjuga la trecut.

    REP: Tu predai și română vorbitorilor nativi de arabă. Care e diferența?

    RM: Româna este mult mai grea decât araba. Pentru că în limba română există excepții, iar ei nu sunt obișnuiți cu excepțiile. Au aceeași problemă pe care o avem și noi din punct de vedere fonetic. Există sunete în română pe care ei nu le au în alfabetul arab – cum ar fi p și v. Le iese, dar greu. E mult mai simplu să spună Biața Unirii decât Piața Unirii. E ca și cum tu ar trebui să spui un cuvant în arabă. E greu, nu? Sunt sunete pe care dacă nu le exersezi n-ai cum să le știi și să le pronunți. Iar la gramatică se sperie de multitudinea de excepții, pentru că româna pare cu mai multe excepții decât reguli. Și topica este diferită în arabă: se începe întotdeauna cu predicatul. Predicatul rămâne la singular dacă subiectul este la plural. Pe noi ne bufnește râsul când un arab zice „a venit prietenii mei”: dar el nu e agramat, ci își traduce din arabă.

  • Interviu în premieră cu Roxana (Mareș) Iordănescu, autoarea Manualului de limbă arabă pentru începători - Partea I

    În scurt timp o să puteți achiziționa, de pe site-ul www.nextpublishing.ro, Manualul de limba arabă pentru începători. Până atunci, vă invităm să aflați mai multe informații despre autoarea acestuia - Roxana Iordănescu (fostă Mareș), fermecătoarea limba arabă, dar și despre modul în care a fost conceput și gândit manualul, într-un interviu realizat de colega noastră, Veronica Lazăr.

     Roxana MaresRoxana Mareș-Iordănescu

    Prima parte a interviului[1]

    În timpul care-i rămâne între orele de arabă pe care le predă la o universitate privată din București, Roxana Mareș, acum Roxana Iordănescu, citește, scrie și predă arabă, fiindcă, așa cum spune chiar ea, de când a început să exploreze spațiul cultural arab, n-a trecut o zi să nu citească câte ceva în această limbă care îi deschide o realitate inaccesibilă nouă, celor care cunoaștem doar una, două sau trei limbi europene.

    Am stat de vorbă cu Roxana într-o dimineață luminoasă de iunie, 2016, și ne-a povestit despre experiența ei neobișnuită de studentă, dar și despre cum a descoperit, mai târziu, cele mai bune metode de predare a limbii arabe.

    În urma acestor experiențe și a diverselor experimente pedagogice, Roxana a hotărât să rezolve ea însăși problema de care s-a tot lovit ca studentă și ca profesoară și să creeze niște manuale.  Un manual de limba arabă pentru românii care doresc să studieze la nivel începător, dar și un manual de română adaptat nevoilor de învățare ale vorbitorilor nativi de arabă, ea nefiind la prima încercare de acest fel, lucrând alături de prof.univ.dr. Nicolae Dobrișan la editarea câtorva volume.

    ---------------------

    RM (Roxana (fostă Mareș) Iordănescu): Predau arabă de la 22 de ani. Într-o zi, după terminarea facultății, când mă plimbam prin parc cu câinele meu, Mini, am primit un telefon de la decanul facultății, o doamnă minunată, care m-a întrebat dacă n-aș vrea să devin profesor la ei. Și eu am răspuns, speriată: da! Când ar trebui să încep? Și doamna decan conf.univ.dr. Gabriela Lupchian, care din pacate s-a stins, m-a luat ca din oală: la ora patru ai curs. Și m-am dus, iar studenții erau mai în vârstă decît mine, deși erau anul întâi. Și m-am apucat de treabă, și am predat 12 ani.

    Mi-au prins foarte bine acești 12 ani, pentru că am învățat niște lucruri pe care nu ți le poate preda și explica nimeni în facultate. Timpul alocat predării limbii arabe în cei trei ani de studio din timpul facultății este relative scurt în comparativ cu așteptările absolvenților și viitorilor angajatori.

    Mai târziu am început colaborarea cu câteva școli de limbi străine, unde, prin 2007-2009, a fost un val de persoane dornice să învețe arabă. Eu încă nu am înțeles de ce în România nu există deschidere spre limba arabă, de ce există doar două instituții de învățământ superior unde se învață arabă, de ce nu există nici un liceu românesc în care să se predea limba arabă, optional sau facultativ. Lumea nu cunoaște lumea și civilizația arabă, nu știe cine sunt scriitorii arabi, ce au făcut arabii pentru noi. Și noi românii nu studiem destul despre cei care au inventat alchimia, astronomia, medicina, algebra, și așa mai departe.

    Și este ciudat să ajungi la facultate la 18 ani și să începi să înveți alfabetul. Pentru că eu realizez că în cei trei ani de zile în care faci facultatea ajungi doar să spui de unde ești, să știi să te prezinți, să spui unde ai învățat arabă și să ceri niște informații de bază. Nici măcar un [nivel de competență, n. red.] A1! Și nu poți oricum să-l numești A1, pentru că apare prăpastia aceasta între limba literară și dialectele arabe vorbite.

    REP (Reporter / Veronica Lazăr): Cum te-ai hotărât să te apuci de arabă?

    RM: Din întâmplare. Glumesc!Familia mea m-a încurajat să merg la medicină. Dar după ce am susținut o parte dintre examenele de admitere, le-am spus părinților mei că eu vreau să urmez o facultate de limbi străine.

    REP: Și te-au sprijinit?

    RM: Da. Părinții mei m-au susținut în toate proiectele mele, m-au încurajat și daca nu erau ei, eu nu eram ce sunt acum. Familia mea se ocupă de domeniul medical și din păcate pentru ei și poate pentru mine nu am ales să îi urmez, dar am simțit că eu vreau să merg pe alt drum. Am reușit să o conving pe mama să meargă cu mine în câteva țări arabe, dar din păcate nu toate experințele legate de țările arabe sunt frumoase. Diferențele culturale sunt uneori prea mari.

    Pentru arabă, la nivelul începător este nevoie de 2000 de ore pentru a ajunge la nivelul A1 al unei limbi vorbite în Europa.

    Rep: Spuneai la un moment dat că ce înveți la școala nu e de fapt araba pe care o vorbesc arabii.

    RM: Nu trebuie interpretat ad literam. Pentru că nu ai destul timp să înveți atât limba arabă literară cât și un dialect arab, cel puțin. Și studentul nu face oricum, în trei ani de facultate, trei ani de studiu de limba arabă, pentru că anul universitar are aproximativ nouă luni, din 36 de luni 12 sunt de vacanță, și au rămas 24 de luni. Și din trei ani de facultate, să zicem că 12 luni înveți o altă limbă străină, și celelalte 12 numai îți rămân pentru arabă.  De fapt, pe săptămână, stundenții au doar 12 sau 14 ore. Și cu asta nu poți ajunge nici măcar la A1. Pentru arabă, la A1+ ai nevoie de 2000 de ore de studiu, iar ei fac doar cam 800 de ore în trei ani. Acest număr de ore de studi este

    Rep: Sună foarte dificil.

    RM: Primul lucru care te face să dai înapoi la arabă este alfabetul. Limba arabă folosește un alfabet propriu, de tip abjad, alphabet pe care îl folosesc și alte limbi. În primul rând se scrie de la dreapta la stânga, lucru care pentru vorbitorii limbilor indo-europene în alfabet latin e o problemă, că deschizi cartea din spate, scrii din capătul celălalt, nu din cel în care ai fost obișnuit toată viața. Mulți dintre ei nici măcar nu știu cum să deschidă cartea și e un moment destul de hazliu la începutul anului I.

    Când te apuci de arabă ți se dezvoltă foarte mult mintea.

    Hai să zicem că cineva care-și dorește cu adevărat să învețe trece peste faptul că se scrie de la dreapta la stânga, învață literele alfabetului și le asociază cu niște pictograme – dar în arabă nu poți face același conexiuni ca în triunghiul lingvistic al lui Saussure, imagine-gând-sunet.

    Dacă treci și peste dificultatea alfabetului și înveți să scrii într-un alfabet nou, te blochezi în faptul că fiecare literă a alfabetului arab are patru forme. Te-ai oprit aici. Sau înveți și asta, după care realizezi că în arabă există trei feluri de „h”, două feluri de „s”, trei feluri de „d” și trei feluri de „t”. Și dacă nu ai urechile ciulite nu-ți dai seama de diferente, mai ales că diferența dintre sunete în interiorul cuvintelor este foarte mică. Bineînțeles, că toate aceste lucruri pe care ți le spus sunt susținute de o lingvistică extreme de bine stabilită, reguli de fonetică și fonologie, dar mi-am permis să fiu mai puțin formală.

    După ce treci peste toate lucrurile acestea, ajungi la faptul că în arabă există trei vocale – trei vocale lungi și corespondentul lor trei vocale scurte (a, u, i), care au nume diferite de numele semi-consoanelor. Și tu trebuie să te descurci cu trei vocale. Cele trei vocale scurte nu sunt marcate grafic. Ele sunt marcate în scris doar în Coran, în cărțile de poezie sau de proză extrem de îngrijite și în cărțile școlare până la clasa a patra în general. În dialectele arabe se întâlnesc și celelalte două vocale simple e și o, dar si diftongi și triftongi. Există de câțiva ani o tendință de a scrie în limba arabă cu alphabet latin, dar de cele mai multe ori dialectele arabe se scriu tot cu ajutorul alfabetului arab.

    Rep: Și atunci cum știi să citești?

    RM: În primul rând, când vrei să citești un cuvânt, كتب, rădăcina triconsonantică kataba. După care, dacă nu pronunți cum trebuie, „cărți” se transformă în „a fost scris” sau el a scris – deci aceleași litere pot avea trei sensuri.

    Apoi, ca începător, trebuie să fii foarte atent să-ți dai seama de context. Când scrii, trebuie să ții minte foarte bine cum s-a pronunțat, încât să nu scrii vocala scurtă în loc de vocala lungă.

    Și trei, trebuie să fii atent la diferențele dintre sunete.  Probabil nu sesizezi nici o diferență între سار (transcriere fonetică saara) și صار ṣaara. Sau în momentul în care spun سار –صار, ți se poate părea că vorbesc un pic pe nas. Unul înseamnă a merge ( el a mers), și altul înseamnă a devein (el a devenit).

    REP: Predai araba în limba româna?

    RM: Da. La început se pune foarte mult accentul pe scriere – n-aș putea spune că, fără o bază, dacă aș preda doar în arabă, studenții vor înțeleage totul. Eu am trecut prin aceasta experiență. Bursa pe care am avut-o în Siria m-a aruncat într-o țară în care nu înțelegeam nimic, într-o școală în care nici un profesor nu vorbea engleza și în care totul era scris în arabă și predat în arabă. Eu făcusem doi ani de facultate și nu știam cum se spune subiect în arabă, în schimb puteam sa fac analize morfo-sintactice și extragere de rădăcini din aproape orice cuvânt învățat!

    De aproximativ șapte ani, predau studenților români toată terminologia în arabă, că altfel n-au cum să înțeleagă. De aceea apare așa și în carte [manualul de limba arabă pentru începători, în apariție la editura NEXT Publishing, n. red.]. Cartea pare stufoasă, dar  în momentul în care descoperi această limbă, sursele tale de informații sunt infinit nelimitate, ai acces la informații inaccesibile altor oameni.

    Fiecare schemă de derivare îți arată încărcătura semantică a cuvântului

    REP: Spuneai la un moment dat că limba arabă e matematică.

    Da, pentru că în arabă nu există excepții ( sau dacă există sunt foarte puține și sunt clasificate). Gramatica este bazată pe un număr fix de scheme verbale, de la care se derivă nume care se comportă ca niște substantive, participii (activ și pasiv). Sistemul de derivare arab face ca un dicționar cum e cel al domnului  professor Agiemin Baubec [Dicționarul turc-român și român turc, publicat la editura NEXT Publishing, n. red] să fie ușor de folosit pentru un european, în schimb eu cred că cel mai bun dicționar pentru un vorbitor român care vrea să învețe araba este cel pe rădăcini, dicționarul Hans Wehr. Dacă extragi rădăcina verbală și reușești să-ți însușești șapte-opt scheme de derivare pentru partea nominală și cel puțin zece pentru partea verbală, dintr-o rădăcină verbală formată din trei litere poți forma cel puțin 30 de cuvinte, pentru că știi că toate cuvintele care au o anumită schema arată persoana care face acțiunea verbului.

    Schemele acestea nu se schimbă, sunt invariabile. Conjugările sunt neschimbate. Din punctul acesta de vedere, e limba pe care și-ar dori s-o învețe oricine.  Să îți dau niste exemple:  كتبتُ , اجتمعتُ, شَرِبتُ , نَجَحتُ  (am scris, m-am întâlnit, am băut, am reușit) se termină în -tu, și aceasta înseamnă că toate verbele exprima o actiune facută de persoana I, singular. Nu se schimbă nimic în radacina verbală, verbul primește o desinență modală. La neîndeplinit, sau cum este cunoscut în limbile indo-europene, la timul prezent la tema verbală se adaugă prefixe și sufixe corespunzătoare pentru fiecare persoană. Sunt aceleași prefixe și sufixe, oricare ar fi verbul. De aceea este ușor,  fiind diferit de sistemul de conjugare din limba română, care are patru conjugari.

    De ce am spus că limba arabă este ca matematica? Eu nu sunt o admiratoare a științelor exacte.Ce sperie pe foarte multă lume sunt aceste scheme ale formelor verbale derivate. Marea sperietoare e un tabel de forme verbale derivate. Dacă înveți schemele din acest tabel, poți sta liniștit, chiar dacă nu știi cuvântul.Glumesc!  Mai devreme sau mai târziu îți aduci aminte de la ce rădăcină provine, îi descoperi rădăcina, știi care sunt sensurile și îl traduci fără dicționar. Acolo ajungi. Fiecare schemă de derivare exprima încărcătura semantică a cuvântului, adică de la ce rădăcină vine el și în al doilea rând în ce s-a transformat el și care sunt sensurile pe care le poartă.

    Potrivit website-ului http://www.effectivelanguagelearning.com/language-guide/language-difficulty, este nevoie de 2200 de ore de limba arabă pentru a te numi vorbitor de limba arabă.

    REP: Cum se pot clasifica limbile după dificultate?

    RM: Academiile lingvistice a făcut-o în funcție de niște criterii gramaticale, morfologice, semantice și sintactice. Dar limba arabă este logică. Nu cred că din anul 2000 și până acum a fost vreo zi în care să nu citesc ceva în arabă, vreo zi în care să nu învăț un cuvânt în arabă și vreo zi în care să nu spun un cuvânt în arabă.

    REP: Dar contactul lingvistic cu nativi e esențial?

    RM: Problema care apare în contactul cu un vorbitor nativ este că acesta vorbește în dialect, de cele mai multe ori, dialectologia fiind  disciplina pe care studenții o învață abia în anul III. Noi în anul I și II construim foarte mult pe baza limbii literare. Când ajungem în anul III și încercăm să-i învățăm dialect, schimbam radical toată abordarea limbii arabe, pentru că există diferențe majore între limba literară și dialectele arabe.Tendința dialectului este să simplifice limba - și te trezești că toate terminațiile cazuale și modale învățate dispar sau se scurtează. Și te întrebi, ca student, de ce le-am învățat? Pentru că oricum pe stradă nu mă bagă nimeni în seamă dacă vorbesc așa, și dacă mă înțeleg râd de mine și spun că vorbesc ca la televizor.

    REP: E ca o limbă din cărți?

    RM: Nu. Limba arabă literară este limba oficială a adminstrației, culturii, poeziei în toate cele 22 de state arabe.

    [1] Partea a II-a a interviului este disponibilă aici.

2 Articol(e)